Într-un interviu acordat pentru stiridesport.ro, Adrian Păun, unul dintre cei mai buni jucători de la CFR în partea a doa campionatului, a dezvăluit și numele fotbaliștilor pe care îi apreciază.
„Pentru mine, Cadu a fost un exemplu în teren. A fost un lider și în afara lui. Rămâne un jucător de top în Liga întâi. De asemnea, Cipri Deac e un alt exemplu pentru mine și sper să-i urmez calea, să prind și eu un contract bun. Din afară, îmi plăcea foarte mult Pato când juca la AC Milan. Acum s-a transferat în Brazilia. Îl văd mai rar dar rămâne un idol al meu”, a spus Păun pentru sursa citată. Referitor la decizia Tribunalului Sportiv de Lausanne, Păun a spus: „Cu toții așteptăm această veste de la TAS, să vină cât mai repede. Să știm și noi, ori e albă, ori e neagră. Am speranța că va fi bine pentru noi, decizia să fie în favoarea noastră. Domnul președinte Mureșan a avenit de câteva ori în vestiar și ne-a spus să ne facem treaba că punctele, în proporție de 90%, vor veni până la urmă”. CFR a rămas fără 24 de puncte, la finalul turului, când se afla pe 2, în urma liderului Steaua, pentru că nu și-a plătit datoriile la jucători.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER